Discriminarea pe criterii de sex și gen este o realitate cotidiană în România, iar lupta împotriva acesteia este departe de a fi câștigată. Deși legislația națională și europeană interzice astfel de practici, implementarea și aplicarea efectivă a acestor legi rămân provocări majore.
Legislația existentă
România dispune de un cadru legislativ care vizează prevenirea și sancționarea discriminării. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați și Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt exemple în acest sens. Aceste acte normative stabilesc principii precum egalitatea de tratament și interzicerea discriminării pe baza sexului, orientării sexuale, vârstei, handicapului și altor criterii.
Provocările implementării
Cu toate că legislația există, implementarea și aplicarea efectivă a acesteia întâmpină dificultăți semnificative. Un studiu realizat de FEMINA ROMÂNIA arată că aproximativ 67% dintre victimele discriminării de gen preferă să accepte situația de abuz, considerând-o nu suficient de gravă pentru a acționa. Mai mult, 64% dintre victime nu știu ce pași ar trebui făcuți pentru a-i pedepsi pe cei vinovați, iar 22% aleg să părăsească locul de muncă unde au suferit abuzuri.
Stereotipuri și prejudecăți persistente
Stereotipurile și prejudecățile legate de sex și gen sunt adânc înrădăcinate în cultura românească. De exemplu, un studiu realizat de Daedalus Online arată că, în România, nu există prejudecăți de gen atunci când vorbim de leadership. Cu toate acestea, femeile preferă mai degrabă un șef bărbat, iar în funcții importante, cum ar fi cea de președinte, balanța înclină mai mult spre bărbați.
Lipsa educației și conștientizării
Un alt obstacol major în combaterea discriminării este lipsa educației și conștientizării publice. Potrivit unui sondaj Eurobarometru din 2023, peste jumătate dintre respondenți consideră că discriminarea este larg răspândită în țara lor, iar 21% au declarat că s-au simțit discriminați sau hărțuiți în ultimul an. Cu toate acestea, doar o treime dintre cetățenii UE știu clar că legea îi protejează împotriva oricărui tip de discriminare.
Rolul instituțiilor și al societății civile
Instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale joacă un rol esențial în combaterea discriminării. Principiul cooperării și al parteneriatului stipulează că autoritățile administrației publice centrale și locale trebuie să colaboreze cu societatea civilă și organizațiile neguvernamentale pentru elaborarea, implementarea, evaluarea și monitorizarea politicilor publice și a programelor privind eliminarea tuturor formelor de discriminare pe criteriul de sex.
Concluzie
Lupta împotriva discriminării pe criterii de sex și gen în România este departe de a fi câștigată. Deși există un cadru legislativ adecvat, implementarea și aplicarea acestuia întâmpină obstacole semnificative. Stereotipurile și prejudecățile persistente, lipsa educației și conștientizării publice, precum și rolul esențial al instituțiilor și al societății civile sunt factori care influențează această realitate. Pentru a avansa în această luptă, este necesară o colaborare strânsă între autorități, organizații neguvernamentale și cetățeni, precum și o schimbare profundă a mentalităților și atitudinilor față de discriminare.
Tu ce părere ai despre aceste provocări? Crezi că există soluții eficiente pentru combaterea discriminării pe criterii de sex și gen în România?
